Jurămîntul militar depus de medici

Publicat on iunie 22, 2012 în Evenimente

Jurămîntul militar depus de medici

CHIŞINĂU, 22 iunie 2012 – Medicii-rezidenţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” au depus Jurămîntului militar în cadrul ceremoniei festive organizate pe platoul Academiei Militare „Alexandru cel Bun”.

În prezenţa conducerii Academiei Militare şi a Catedrei de medicină militară şi extremală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” medicii-rezidenţi au depus Jurămîtul militar, fiind admiraţi de către rude şi părinţi.

Potrivit şefului interimar serviciu medical al academiei locotenentul major – medic Corina Cojocaru, cei 21 de medici-rezidenţi ai Catedrei de medicină militară şi extremală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” timp de paisprezece zile au desfăşurat şedinţe practice şi teoretice în academie. În această perioadă tinerii au studiat un şir de discipline militare: regulamente militare, instrucţia de foc, instrucţia de front, pregătirea social-umanitară, topografia.

Tinerii medici – rezidenţi sunt specializaţi în diverse domenii de specialitate medicală: chirurgie, farmacie, oncologie, traumatologie, anesteziologie şi reanimare, cardiologie, psihiatrie, stomatologie, urologie.

Medicii-rezidenţi au desfăşurat stagiul militar în Academia Militară „Alexandru cel Bun”, în perioada 11-22 iunie 2012.

În luna septembrie curent, după un an de studii la catedra militară, medicii-rezidenţi vor obţine gradul militar primar al corpului de ofiţeri – „locotenent” şi vor putea aspira la funcţii militare în sfera medicinii a Armatei Naţionale.