Profesorii participă la concurs

Publicat on iunie 20, 2012 în Evenimente

Profesorii participă la concurs

CHIŞINĂU, 20 iunie 2012 – Concursul de selectare a cadrelor didactice pentru angajare în Academia Militară “Alexandru cel Bun” la funcţii de didactice, se desfăşoară în perioada 15 – 28 iunie 2012, în incinta instituţiei.

Pe data de 19 iunie curent, concursul de selectare a candidaţilor a avut loc la Catedra tehnică militară.

Potrivit locţiitorului interimar comandant pentru învăţămînt (prorector) locotenent-colonelul Gheorghe Ţurcanu, concursul de suplinirea a funcţiilor şi posturilor didactice se desfăşoară anual. La etapa iniţială, candidaţii au depus dosarele, ulterior persoanele selectate prezintă bilanţul cu privire la activitatea profesională pentru ultimii cinci ani de activitate profesională şi o lecţie – model în domeniul la care aspiră, în prezenţa membrilor catedrei. Tema lecţiei este selectată din lista propusă anterior de către administraţia academiei. La finele şedinţei de audiere, membrii catedrei aprobă prin vot secret candidaţii şi rezultatele sunt înaintate comisiei academiei, care mai tîrziu sunt examinate în cadrul senatului instituţiei militare, cu luarea deciziei finale.

Aceeaşi sursă a mai specificat că selectarea candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor şi posturilor didactice în Academia Militară se va desfăşura la toate catedrele instituţiei.

Candidaţii la ocuparea funcţiilor şi posturilor didactice sunt selectaţi conform următoarelor criterii: calităţi profesionale şi morale, iniţiativă personală, creativitate în activitatea de instruire a studenţilor militari, viitoare cadre de ofiţeri ai Armatei Naţionale.