Absolvenților Academiei Militare li s-au înmânat diplomele

Publicat on iunie 30, 2013 în Evenimente

Absolvenților Academiei Militare li s-au înmânat diplomele

CHIȘINĂU, 30 iunie 2013 – Pe data de 30 iunie curent, în incinta Palatului Republicii,  a avut loc ceremonia de înmînare a diplomelor de absolvire a studenților Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.

La ceremonia de absolvire a participat prim-ministrul  Republicii Moldova, Iurie LEANCĂ.

În calitate de oaspeți de onoare, au fost invitați ministrul Apărării,  Vitalie MARINUȚA, ministrul Afacerilor Interne, Dorin RECEAN, ministrul Educației, Maia SANDU precum și alte personalități importante.

În cadrul ceremoniei de absolvire, celor 124 de absolvenți ai Academiei Militare (25 de infantetriști, 18 artileriști, 24 de transmisioniști, 32 de polițiști de frontieră și 25 de carabinieri) le-au fost înmînate diplomele de absolvire și li s-a conferit gradul militar primar al corpului de ofițeri – „locotenent”.

Totodată, studenții eminenți: Vadim BÎRCĂ (infanterie), Roman BOCICARIOV (artilerie), Nicolae STAVIȚĂ (transmisiuni), Sergiu BOBEICO (poliție de frontieră) și Anatolie GÎSCĂ (carabinieri) au primit insigna „Militar Eminent”.

Înainte de ceremonia de absolvire, tinerii ofițeri au participat la un  serviciu divin, organizat la catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, apoi au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt.