Diplome pentru absolvenţii cursurilor de limbă engleză

Publicat on decembrie 20, 2013 în Evenimente

Diplome pentru absolvenţii cursurilor de limbă engleză

CHIŞINĂU, 20 Decembrie 2013 – Absolvenţii cursurilor intensiv de bază, intermediar şi avansat de studiere a limbii engleze au primit  diplomele în cadrul unei ceremonii organizate astăzi, 20 decembrie, la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

Diplomele au fost înmînate de către comandantul (rector) interimar al Academiei Militare, colonel Sergiu Timercan,  care a felicitat cei 37 de militari cu ocazia absolvirii cursurilor şi a menţionat că studierea limbilor străine este importantă, iar utilizarea competenţelor ligvistice va favoriza militarii în executarea diverselor misiuni de serviciu atît în ţară cît şi la nivel internaţional.

Potrivit şefului Centru lingvistic al Academiei Militare, maiorul Ludmila Ianovici – Pascal, în cadrul procesului de instruire lingvistică, accent primordial a fost pus pe aprofundarea cunoştintelor de limbă engleză. Cursurile de instruire lingvistică intensiv de bază, intermediar au avut o durată de 19 săptămîni, iar cursul avansat de limbă engleză 10 săptămîni. La final, militarii au susţinut un examen de evaluare a abilităţilor lingvistice standardizat, în conformitate cu criteriile STANAG 6001.

Centrul Lingvistic al Academiei Militare a Forţelor Armate a fost creat în anul 2007, iar drept scop constituie implementarea concepţiei cu privire la instruirea lingvistică în Armata Naţională şi racordarea procesului de instruire lingvistică la standardele internaţionale.

Pînă în prezent Centrul Lingvistic a instruit 914 de militari ai Armatei Naţionale.