Problemele actuale ale securităţii naţionale studiate de către funcţionarii publici

Publicat on ianuarie 9, 2014 în Evenimente

Problemele actuale ale securităţii naţionale studiate de către funcţionarii publici

CHIŞINĂU, 9 ianuarie 2014 – Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, susţinută de Ministerul Apărării, desfăşoară în perioada 9 ianuarie – 18 aprilie 2014, în premieră, Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale cu genericul „Probleme actuale ale securităţii naţionale”.

Cursul de nivel politico-militar, organizat de Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, este destinat demnitarilor, funcţionarilor publici de conducere şi reprezentanţilor societăţii civile, ONG – urilor, responsabili de elaborarea politicilor de dezvoltare şi celor care se preocupă de politicile de securitate şi apărare ale statului.

Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, prezent la ceremonia de deschidere,  a declarat că organizarea acestui curs este dictată de necesitatea de a înţelege mai bine sectorul de securitate şi apărare,  domeniu important pentru Republica Moldova.

„Pentru Ministerul Apărării este esenţial să se înţeleagă că reformarea sectorului de securitate şi apărare nu este doar responsabilitatea instituţiei, pe care o conduc. Ea implică o serie de structuri ale statului, cum ar fi Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Consiliul Suprem de Securitate şi organizaţii neguvernamentale. Iată de ce este vital ca toate părţile să conştientizeze rolul care le revine şi să-şi conjuge eforturile pentru realizarea acestui obiectiv. Iar acest curs, pe care l-am gîndit şi realizat, asistaţi de partenerii noştri externi, cu siguranţă va fi în beneficiul celor care îşi doresc o cunoaştere mai profundă a acestui domeniu important”, a spus ministrul Marinuţa.

Potrivit comandantului-rector al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, colonelul Mihail Bucliş, acest curs este echivalent studiilor postuniversitare din învăţămîntul naţional şi cuprinde abordări teoretice şi practice ale actualei problematici de securitate naţională şi internaţională.

Sursa citată a specificat că la curs s-au înscris 31 de specialişti ai Ministerului Justiţiei, Afacerilor Interne, Apărării, Serviciului Informaţii şi Securitate, Asociaţiei Promolex, iar în calitate de lectori vor fi reprezentanţi ai mediului academic din ţară şi de peste hotare, experţi în domeniul securităţii şi apărării.