Absolvenţii cursului avansat (interarme) au primit diplomele

Publicat on aprilie 18, 2014 în Evenimente

Absolvenţii cursului avansat (interarme) au primit diplomele

CHIŞINĂU, 18 aprilie 2013 – Comandantul-rector al Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, colonelul Mihail Bucliş, a înmînat pe data de 18 aprilie curent, diplomele de absolvire militarilor participanţi la Cursul avansat (interarme) pentru ofiţeri inferiori, desfăşurat la Centrul perfecţionare continuă  al instituţiei, în cadrul unei ceremonii festive.

Şeful Centrului perfecţionare continuă, maiorul Ion Ţinevschi, a subliniat că acest curs este necesar în Armata Naţională pentru formarea continuă a corpului de ofiţeri inferiori, cît şi pentru pregătirea ofiţerilor în domeniul de activitate la nivel de companie (baterie), batalion (divizion), brigadă.

Cursul are scopul de a pregăti ofiţerii pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în funcţie de comandant de companie (baterie) cît şi dezvoltarea competenţelor şi capacităţilor de manager, specialist militar, luptător şi educator.

Promoţia curentă a cursului avansat (interarme) pentru ofiţeri inferiori, are 43 de militari absolvenţi.