Ministrul Apărării Valeriu Troenco a vizitat Academia Militară

Publicat on mai 6, 2014 în Evenimente

Ministrul Apărării Valeriu Troenco a vizitat Academia Militară

CHIŞINĂU, 06 mai 2014 – Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Valeriu Troenco, a efectuat, pe data de 06 mai curent, o vizită de lucru în Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

În cadrul vizitei, Ministrul Apărării Valeriu Troenco, a avut o întrevedere cu reprezentanţii conducerii Academiei Militare. În timpul discuţiilor au fost punctate misiunile şi reformele care urmează a fi făcute în învăţămîntul militar superior şi îmbunătăţirea infrastructurii instituţiei.

Comandantul (rector) Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, colonelul Mihail Bucliş, a informat Ministrul Apărării despre istoricul, structura, organizarea procesului de studii, colaborarea internaţională a academiei, dotarea şi asigurarea logistică de care dispune instituţia, promovarea în societate a profesiei de militar şi educaţia militaro-patriotică din cadrul instituţiei.

„Vă mulţumesc, pentru că menţineţi focul aprins şi păstraţi instituţia de învăţămînt militar superior una funcţională cu viitor promiţător. Instituţia are perspective de a fi una modernă, care să meargă pe direcţia europeană de dezvoltare şi perfecţionare a procesului de studii univesitare militare care instruieşte specialişti pentru asigurarea cu resurse umane calificate Armata Naţională”, a specificat Ministrul Apărării Valeriu Troenco.

Ulterior, Ministrul Apărării, a inspectat subdiviziunile instituţiei, biblioteca, blocul de studii, facultăţile, catedrele, cazarmele şi căminele studenţeşti, cantina şi sala de festivităţi a academiei.