Turneu de rugby în memoria colonelului Victor Anton

Publicat on mai 30, 2014 în Evenimente

Turneu de rugby în memoria colonelului Victor Anton

CHIŞINĂU, 30 mai 2014 – Conducerea Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” în colaborare cu Federaţia de Rugby din Moldova, a organizat, pe data de 30 mai curent, Turneul Memorial de Rugby-10, în memoria I-lui comandant al Liceului Militar „Alexandru cel Bun”, colonel Victor Anton.

Evenimentul este la prima ediţie şi a întrunit echipele de rugby „Triumf 1” şi „Triumf 2”, reprezentante ale Academiei Militare, echipa clubului de rugby din Ciorescu şi echipa Colegiului de Comerţ din capitală „Gladiatorii”.

În deschiderea evenimentului, efectivul prezent, a ţinut un minut de reculegere în memoria primului comandant al Colegiului Militar „Alexandru cel Bun”, colonel Victor Anton, în perioada 1992-1994.

În rezultatul meciurilor disputate, echipa de rugby „Triumf 1” a Academiei Militare a devenit cîştigătoarea turneului şi deţinătoarea cupei. Locul doi fiind ocupat de echipa din Ciorescu, aceasta fiind urmată de echipa „Triumf 2”  din Academia Militară.

La finalul evenimentului, comandantul (rector) al Academiei Militare, colonelul Mihail Bucliş, a felicitat participanţii şi a înmînat echipelor de rugby cupe şi diplome.

„Sperăm ca acest turneu să devină unul tradiţional şi în fiecare an, să întrunească un număr cît mai mare de participanţi”, a subliniat colonelul Mihail Bucliş.