Absolvenţii Academiei Militare au primit diplomele de licenţă

Publicat on iunie 30, 2014 în Evenimente

Absolvenţii Academiei Militare au primit diplomele de licenţă

CHIŞINĂU, 30 iunie 2014 – Studenţii absolvenţi ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” au primit, diplomele de licenţă, în cadrul ceremoniei festive, organizate pe data de 28 iunie 2014, în scuarul Arcului de Triumf, din capitală.

La festivitatea de absolvire a fost prezent viceministrul Apărării Aurel Fondos, prim-preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, reprezentanţi ai Ministerului Apărării, ai Departamentului Poliţiei de Frontieră şi Departamentului Trupelor de Carabinieri, ataşaţi militari acreditaţi în Republica Moldova, rude şi prieteni ale absolvenţilor.

Viceministrul Apărării Aurel Fondos a felicitat absolvenţii Academiei Militare, cu menţiunea că fiecare dintre ei este responsabil de opţiunea făcută acum patru ani, iar de azi tinerii locotenenţi vor îndeplini cu cinste şi demnitate datoria faţă de Patrie.

În cadrul ceremoniei au fost înmînate diplomele de licenţă şi insigna „Militar eminent” tinerilor ofiţeri, care au absolvit instituţia cu cea mai înaltă medie de studii.

Potrivit comandantul (rector) al Academiei Militare, colonelul Mihail Bucliş, în anul 2014, instituţia a fost absolvită de 138 studenţi, care au studiat la cinci specialităţi: infanterie – 27 tineri locotenenţi, artilerie – 22, transmisiuni – 28, grăniceri – 37 şi carabinieri – 24.

Din numărul total de absolvenţi, 77 de locotenenţi au fost pregătiţi pentru Armata Naţională, 37 pentru Departamentul Poliţiei de Frontieră şi 24 pentru Trupele de Carabinieri.

Studenţii eminenţi în promoţia anului 2014: la specialitatea infanterie – Dumitru Munteanu, media 9,29; specialitatea artilerie – Vitalie Dercaci, media 8,83; specialitatea transmisiuni – Valentin Gheţiu, media – 8,78, specialitatea grăniceri  – Andrian Voloşin, media – 9,36, specilaitatea carabinieri – Andrian Vîrlan, media – 9,36.

Din anul 1992 pînă în prezent Academia Militară a pregătit pentru componentele Forţelor Armate peste 1500 de ofiţeri la cinci specialităţi — infanterie, artilerie, transmisiuni, carabinieri şi grăniceri.