Efectivul Academiei Militare a participat la exercițiul tactic „Efort Comun 2014”

Publicat on octombrie 9, 2014 în Evenimente

Efectivul Academiei Militare a participat la exercițiul tactic „Efort Comun 2014”

   CHIȘINĂU, 09 octombrie 2014 – Un grup de studenți și cadre didactice ale Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, au participat pe data de 09 octombrie la exercițiul tactic „Efort Comun 2014”, organizat și desfășurat la Centrul de instruire militară al Brigăzii „Moldova” din municipiul Bălţi. În cadrul exerciţiului tactic „Efort Comun 2014”, au fost executate trageri de luptă din sistemele de artilerie antitanc.

   Potrivit comandantului brigăzii „Moldova”, colonelul Veaceslav Rusu, aplicaţiile tactice au fost organizate în conformitate cu planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale şi au avut ca scop evaluarea capacităţilor şi deprinderilor practice ale militarilor în termen şi pe contract.

   Sursa citată a specificat că la exerciţiu au participat peste 300 de militari din Brigăzile de infanterie „Moldova”, „Ştefan cel Mare”, Batalionul 22 de menţinere a păcii şi Baza de păstrare a patrimoniului. Aceştia au executat trageri de luptă din sistemele de artilerie antitanc dirijate: instalaţii de lansare RATD Concurs, Şturm şi Fagot.

   Totodată, în timpul exercițiului tactic au fost utilizate și alte tipuri de armament: tun antitanc MT-12, obuzier M-30, instalaţie antiaeriană ZU 23-2, precum şi armament de infanterie, şi tehnică militară de tip TAB, BTRD, BRDM-2, GAZ, KAMAZ.

   De asemenea, militarii au executat și alte misiuni de instruire, cum ar fi acordarea primului ajutor medical în condiţii reale, aruncarea grenadelor, antrenamente la protecţia chimică (NBC) şi darea ordinului de luptă.

   Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a apreciat pregătirea militarilor implicaţi în exerciţiul tactic „Efort Comun 2014”, specificînd că aceştia au făcut faţă misiunii stabilite de conducerea Armatei Naţionale.

   Potrivit comandantului (rector) al Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, colonelul Mihail Bucliş, efectivul de studenți și cadrele didactice au participat la exercițiul tactic cu scopul de a insuși și observa care sunt acțiunile militarilor, în cadrul unui exercițiu organizat în scop de antrenament și învățămînt.