Militari instruiţi în domeniul transportării în siguranţă a muniţiilor

Publicat on octombrie 10, 2014 în Evenimente

Militari instruiţi în domeniul transportării în siguranţă a muniţiilor

   CHIŞINĂU, 10 octombrie 2014 — În perioada 29 septembrie – 10 octombrie curent, un grup de militari, au fost instruiţi în domeniul transportării muniţiilor în siguranţă, acesta constituind modul al treilea al cursului „Managementul stocurilor de armament şi muniţii”.

   Ceremonia festivă de înmînare a diplomelor de absolvire a fost organizată în Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

   La eveniment a participat comandantul Armatei Naţionale – generalul de brigadă Igor Gorgan, care a declarat că iniţierea unui asemenea curs este o premieră pentru ţara noastră şi Ministerul Apărării a făcut un pas important în consolidarea securităţii și siguranţei concetăţenilor noştri.

   „Am convingerea că acest curs, precum și alte activități desfășurate anterior, vor reduce semnificativ riscurile pentru oamenii care locuiesc în apropierea depozitelor de muniții, dar și pentru militarii care gestionează aceste obiective”, a subliniat generalul de brigadă Igor Gorgan.

   Potrivit şefului Serviciului armament şi muniţii, secţia armament şi tehnică militară din cadrul Direcţiei logistice, maiorul Oleg Pulbere, cel de-al treilea modul al Cursului „Managementul stocurilor de armament şi muniţii” a cuprins sesiuni practice cu participarea experţilor din Elveţia şi Germania.

   Şedinţele au fost organizate şi desfăşurate la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale şi au reunit 16 militari ai Armatei Naţionale, precum şi reprezentanţi ai Ministerelor de Interne şi Justiţiei, dar şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate, care în luna martie 2014, au participat la modulul teoretic, a menţionat maiorul Pulbere.