Studenţii militari au participat la Ziua recrutului la Hînceşti

Publicat on aprilie 30, 2015 în Evenimente

Studenţii militari au participat la Ziua recrutului la Hînceşti

Chişinău, 30 aprilie 2015 — Studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” au participat la Ziua Recrutului, activitate organizată de Centrul militar-teritorial Hînceşti, în colaborare cu autorităţile publice locale, pe data de 30 aprilie curent. Evenimentul a reunit circa 300 de tineri din localităţile raionului Hînceşti.

Prezent la activitate, ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, a menţionat că Ziua Recrutului are o importanţă deosebită pentru tinerii, care în curînd vor fi înrolaţi în serviciul militar activ în Forţele Armate, unde vor învăţa arta militară şi vor depune jurămîntul de credinţă Republicii Moldova. „Vă asigur că în timpul îndeplinirii serviciului militar, veţi obţine noi cunoştinţe şi deprinderi, care vă vor fi utile şi în viaţa civilă”, a spus Viorel Cibotaru.

În cadrul evenimentului, militarii din Academia Militară „Alexandru cel Bun”, Brigada „Ştefan cel Mare”, Batalionul 22 de menţinere a păcii şi Batalionul de Gardă, au prezentat tehnica militară şi echipamentul din dotarea unităţilor, dar şi exerciţii de luptă corp la corp. Totodată, Orchestra prezidenţială a evoluat cu un program de muzică instrumentală.

Programul a cuprins, de asemenea, competiţii sportive individuale şi pe echipe, în cadrul cărora recruţii au concurat la alergări pe distanţa de 100 metri, tracţiuni la bara fixă, tragerea otgonului şi ridicarea greutăţilor.

Potrivit şefului Direcţiei personal a Marelui Stat Major, colonelul Sergiu Voinu, în perioada mai-iulie curent, 1 100 de tineri vor fi înrolaţi în Armata Naţională, alţi 400 fiind încorporaţi în Trupele de Carabinieri.

De menţionat că încorporarea în Forţele Armate se desfăşoară de patru ori pe an.