Şedinţe de instruire anticorupţie

Publicat on mai 20, 2015 în Evenimente

Şedinţe de instruire anticorupţie

CHIŞINĂU, 20 mai 2015 – Pe data de 20 mai 2015, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), în comun cu Direcţia Inspecţie Generală a Ministerului Apărării, a desfăşurat şedinţe de instruire anticorupţie cu cadrele didactice, angajaţii civili, militarii prin contract şi studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” .

Astfel, angajaţii CNA au explicat militarilor Academiei Militare care sunt legile cu referire la prevenirea şi combaterea corupţiei, la testarea integrităţii profesionale, la conflictele de interese, la regimul cadourilor simbolice, la responsabilitatea pentru săvîrşirea actelor de corupţie, precum şi la colaborarea operativă în vederea prevenirii şi descoperirii faptelor de corupţie.

Potrivit colonelului Victor Colin, inspector principal din cadrul Direcţiei generale a CNA, asemenea şedinţe permit militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Naţionale, să cunoască despre acţiunile sale, drepturile şi obligaţiile în cazurile de prevenire şi combatere a corupţiei.