Absolvenţi ai cursului lingvistic

Publicat on decembrie 11, 2015 în Evenimente

Absolvenţi ai cursului lingvistic

CHIŞINĂU, 11 decembrie 2015 – Un grup de militari ai Armatei Naţionale au absolvit, pe data de 11 decembrie curent, Cursul intermediar de studiere a limbii engleze (Low –intermediar) în cadrul Centrului Ligvistic al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”şi, totodată, au primit diplomele de absolvire în timpul unei ceremonii festive, organizate în sala senatului a istituţiei.

Certificatele de absolvire au fost înmînate de către locţiitorul comandantului  academie pentru învăţămînt (prorector), colonel Gheorghe Ţurcanu.

Potrivit şefului interimar Centru lingvistic, locotenent major Oxana Palii, la curs au participat şapte militari ai Armatei Naţionale, care timp de 18 săptămîni au studiat intensiv limba engleză, avînd drept obiectiv principal dezvoltarea performanţelor lingvistice la cele patru deprinderi (citit, ascultat, vorbit şi scris) cu evaluarea la final de curs în conformitate cu criteriile STANAG 6001.

Pînă în prezent, cursurile de limba engleză au fost absolvite de circa 1210 militari, iar activităţile didactice desfăşurate înregistrează progrese marcate în direcţia ridicării nivelului de pregătire în domeniul limbilor străine, cu accent pe limba engleză.