Ataşatul militar al Regatului Unit al Marii Britanii la Academia Militară

CHIŞINĂU, 29 iunie 2016 – Ataşatul militar al Regatului Unit al Marii Britanii în Republica Moldova, locotenent – colonelul Tim Bakewell a efectuat o vizită de lucru în Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.
Potrivit locţiitorului comandantului Academiei Militare pentru lucru administrativ (prorector), colonelului Sergiu Plop, vizita face parte din şirul de activităţi planificate ale oficialului britanic în a interacţiona cu armatele statelor: Republica Moldova, Belorusia şi Ucraina.
În timpul vizitei de lucru ataşatul militar a efectuat întrevederi cu reprezentanţii conducerii Academiei Militare, unde au fost discutate şi prezentate modalităţile actuale de instruire în academie, dar şi demonstrată baza materială şi didactică din cadrul instituţiei.