Certificate de absolvire a cursului de observatori militari sub egida ONU

Publicat on septembrie 30, 2016 în Evenimente

Certificate de absolvire a cursului de observatori militari sub egida ONU

CHIŞINĂU, 30 septembrie 2016 – Comandantul (rector) al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, colonel Sergiu Plop a înmînat certificatele de absolvire militarilor care au participat la Cursul de pregătire a ofiţerilor Armatei Naţionale preconizaţi pentru executarea misiunilor în calitate de observator militar, în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii sub egida ONU. Evenimentul a fost organizat pe data de 30 septembrie curent, în incinta Academiei Militare.

Colonelul Sergiu Plop a felicitat efectivul de militari absolvenţi, cu menţiunea că asemenea curs de perfecţionare este binevenit tuturor celor care intenţionează să participe în misiunile ONU, în calitate de observatori militari.

Şeful Centrului perfecţionare continuă, locotenent-colonelul Ion Cozma, a subliniat că în perioada cursului, cei 18 militari, au participat la şedinţe teoretice şi practice unde au avut misiunea de a acţiona practic după un scenariu specific misiunilor în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii, similare evenimentelor şi incidentelor din cadrul misiunilor de menţinere a păcii sub egida ONU, fiind în rol de observatori militari.

Cursul de pregătire a ofiţerilor Armatei Naţionale preconizaţi pentru executarea misiunilor în calitate de observatori militari sub egida ONU este desfăşurat de Centrul perfecţionare continuă al Academiei Militare din anul 2007, în cadrul căruia sunt instruiţi militarii Armatei Naţionale.