Cursul de instruire a liderilor inferiori nivelul I s-a finalizat cu succes

Publicat on martie 24, 2017 în Evenimente

Cursul de instruire a liderilor inferiori nivelul I s-a finalizat cu succes

CHIŞINĂU, 24 martie 2017 – Un grup de militari ai Armatei Naţionale au primit certificatele de absolvire a Cursului de instruire a liderilor inferiori nivelul I în cadrul unei ceremonii festive.

Prezent la eveniment, şeful J1 Direcţie personal a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, locotenent-colonelul Veaceslav Donica, a specificat că acest curs are ca scop profesionalizarea corpului de sergenţi din Armata Naţională, iar ulterior aceştia urmează a fi promovaţi conform Ghidului de carieră militară.

Potrivit şefului Centrului perfecţionare continuă, locotenent-colonelul Ion Cozma, cursul a fost desfăşurat în perioada 30 ianuarie – 24 martie curent şi a fost absolvit de către 29 de militari prin contract ai Armatei Naţionale.

Cursul de instruire a liderilor inferiori nivelul I a fost organizat şi desfăşurat pe baza Brigăzii 3 infanterie motorizată din oraşul Cahul.

Este de menţionat faptul că până în prezent la acest curs, în cadrul Centrului perfecţionare continuă, au fost instruiţi peste 290 militari ai Armatei Naţionale.