Academia Militară participă la „Ziua Recrutului”
CHIŞINĂU, 19 mai 2017 – Militarii Academiei Militare a Forţelor Armate ,,Alexandru cel Bun”, au participat la activitatea festiv-demonstrativă „Ziua recrutului”, organizată de Centrul Militar al municipiului Chişinău.
Reprezentanţii Academiei Militare au pregătit o expoziţie de armament şi echipamente speciale din dotarea Armatei Naţionale, iar vizitatorii curioşi au avut posibilitatea de a face fotografii. În aceeaşi ordine de idei, studenţii instituţiei au ţinut un discurs oaspeţilor prezenţi la eveniment despre avantajele studiilor în cadrul instituţiei şi au distribuit tinerilor, afişe şi pliante cu caracter informativ privind activitatea academiei.
De menţionat că reprezentanţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” participă activ la astfel de acţiuni având ca scop principal promovarea imaginii şi studiilor în cadrul Academiei Militare.