Absolvirea Cursului postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale

Publicat on aprilie 20, 2018 în Evenimente

Absolvirea Cursului postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale

Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie a înmânat diplomele absolvenţilor Cursului postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, în timpul unei ceremonii organizate la Ministerul Apărării.

Domnul general de brigadă i-a felicitat pe cei 35 absolvenţi şi le-a mulţumit pentru că au optat pentru acest curs urându-le succese şi realizări în cadrul instituţiilor pe care le reprezintă. În aceeaşi ordine de idei, Dumnealui a mulţumit şi profesorilor care au contribuit substanţial la asigurarea instruirii în procesul de studii.

Potrivit comandantului (rector) interimar al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, colonelul Gheorghe Ţurcanu, cursul a fost desfăşurat în perioada 15 ianuarie – 20 aprilie anul curent. Programul de studii şi activităţile didactice au fost realizate de către experţi din cadrul diferitor structuri de conducere din ţară, dar şi reprezentanţi ai mediului academic naţional şi internaţional.

În timpul studiilor, participanţii au avut numeroase vizite de familiarizare la ministerele şi instituţiile de forţă ale statului, dar şi la Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare (Brașov, România), Universitatea Națională de apărare (București, România) și Academia Militară din or. Odesa, Ucraina.

Este de menţionat că specializarea postuniversitară de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale a demarat în anul 2014 şi este organizată şi desfăşurată anual de către Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, cu susţinerea partenerilor interni şi externi.