Un nou an de studii − un nou început pentru studenţii Academiei Militare

Publicat on septembrie 4, 2012 în Evenimente

Un nou an de studii − un nou început pentru studenţii Academiei Militare

Chişinău, 04 septembrie 2012 –Conducerea Academiei Militare „Alexandru cel Bun” a oficializat începerea noului an de studii 2012-2013 printr-o ceremonie festivă, la care au fost prezenţi atît militarii instituţiei, cît şi angajaţii civili.

Comandantul (rector) al Academiei Militare, colonel Mihail Bucliş, a felicitat efectivul prezent şi a remarcat potenţialul didactico-ştiinţific al instituţiei, orientat spre un învăţămînt modern prin aportul cadrelor didactice de înaltă calificare şi al studenţilor ghidaţi pe linie de cercetare şi cooperare ştiinţifică naţională şi internaţională.

„Felicit întreg efectivul de militari şi angajaţi civili, studenţii cu ocazia noului an de studii. Am convingerea că veţi depune efort maxim pentru a obţine rezultate înalte la studii, veţi deprinde competenţele şi aptitudinile necesare în domeniul artei militare”, a specificat colonelul Mihail Bucliş.

În  anul curent la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” au fost admişi 100 de tineri, care vor studia în cadrul a trei specialităţi: infanterie, artilerie, transmisiuni. În instituţia de învăţământ superior militar au fost înmatriculate, în premieră şi fete, 9 la număr.

Durata studiilor de licenţă în Academia Militară este de patru ani, iar studenţii se află la întreţinerea deplină a statului: cazarea, hrana şi echipamentul militar sînt gratuite.