Academia Militară a făcut publice rezultatele admiterii

Publicat on iulie 25, 2013 în Evenimente

Academia Militară a făcut publice rezultatele admiterii

CHIŞINĂU, 25 iulie 2013 – Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, a făcut publice, astăzi, 25 iulie, rezultatele admiterii din acest an. Au fost înmatriculaţi 69 de tineri, cu media notelor de 8,24 pentru băieţi şi 8,41 pentru fete. În urma stabilirii rezultatelor finale, 29 de studenţi vor studia la specialitatea infanterie şi cîte 20 de studenţi – la specialităţile artilerie şi transmisiuni. În total, au candidat peste 200 de absolvenţi de liceu.

Tinerii au susţinut două probe de admitere: testul de inteligenţă şi de pregătire fizică. Testul de inteligenţă a cuprins întrebări din: limba română, matematică, fizică şi istorie, logică şi geografie. La pregătirea fizică candidaţii au fost testaţi la alergări, tracţiuni în braţe la bara fixă pentru băieţi şi îndoirea şi dezdoirea trunchiului pentru fete.

Potrivit comandantului rector al Academiei Militare, colonelul Mihail Bucliş, în acest an, pentru prima dată, au fost scoase la concurs cîte două locuri de studii pentru tinere în cadrul facultăţilor de artilerie şi infanterie, altele cinci fiind pentru facultatea de transmisiuni. „După rezultatele bune, obţinute de către studentele înmatriculate, anul trecut, la facultatea transmisiuni, am hotărît ca, în 2013, să admitem fete şi la facultăţile infanterie şi artilerie. Concursul a fost acerb: au depus dosarele 37 de candidate”, a spus colonelul Mihail Bucliş.

Testele de admitere la Academia Militară „Alexandru cel Bun” s-au desfăşurat în perioada 22-24 iulie.

Din data 29 iulie 2013, tinerii admişi la studii se vor afla la Baza de instruire militară Bulboaca, unde, pe parcursul a trei săptămîni, vor fi pregătiţi pentru anul de studii în cadrul „Cursului de integrare a tînărului student”.