Studenţi militari au evoluat cu succes la Campionatul naţional de Powerlifting

Publicat on februarie 17, 2014 în Evenimente

Studenţi militari au evoluat cu succes la Campionatul naţional de Powerlifting

CHIŞINĂU, 17 februarie 2014 – Studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Alexandru Boldescu şi Radu Surdu, au participat la Campionatul Republicii Moldova Powerlifting, organizat pe data de 15 februarie curent, în incinta Liceului teoretic „Gaudeamus”, din capitală.

În cadrul Campionatului naţional de Powerlifting, studenţii militari au evoluat la categoria de greutate +100 kg, de ridicare a greutăţilor, în proba împins din culcat.

În clasamentul final studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, au obţinut următoarele rezultate:  Alexandru Boldescu (anul 3 de studii) a acumulat punctajul de 157,5 kg, acesta clasînd sportivul pe locul doi, iar studentul Radu Surdu  (anul 1 de studii) cu 135 kg, a devenit deţinătorul locului trei al campionatului, în aceeaşi categorie de greutate.

La campionatul menţionat au participat circa 50 de sportivi la diverse categorii de greutate, din întreaga ţară.