Conferinţa ştiinţifică „Primul Război Mondial şi Basarabia 1914-1918”

Publicat on septembrie 19, 2014 în Evenimente

Conferinţa ştiinţifică „Primul Război Mondial şi Basarabia 1914-1918”

   CHIŞINĂU, 19 septembrie 2014 – Cadrele didactice şi studenţii Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” au participat alături de Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, pe data de 19 septembrie curent, la conferinţa ştiinţifică cu genericul „Primul Război Mondial şi Basarabia 1914-1918”, desfăşurată la Centrul de Cultură şi Istorie Militară.

   Evenimentul este o parte integrantă a planului de activităţi ştiinţifice, desfăşurate cu prilejul a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial.

   Ideea de a organiza asemenea conferinţă a parvenit în rezultatul colaborării dintre Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Ministerul Apărării şi a reunit numeroşi diplomaţi, academicieni, personalităţi din domeniul istoriei din România şi Republica Moldova.

   Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, prezent la conferinţă, a dat aprecieri înalte organizatorilor evenimentului şi totodată a salutat iniţiativa de organizare, a cărei tematică reaminteşte întregului popor despre evenimentele crude ale Primului Război Mondial şi consecinţele acestuia asupra umanităţii.

   Conferinţa ştiinţifică a cuprins două aspecte, istoric şi uman, şi a reflectat secvenţe ale Primului Război Mondial, iar accentele fundamentale au fost axate pe, desfăşurarea şi consecinţele războiului, dar şi situaţia socio-economică şi etno-demografică a Basarabiei în perioada anilor 1914-1918.