Ataşatul Apărării al Franţei în vizită de lucru în Academia Militară

Publicat on noiembrie 9, 2016 în Evenimente

Ataşatul Apărării al Franţei în vizită de lucru în Academia Militară

CHIŞINĂU, 09 noiembrie 2016 – Ataşatul apărării al Republicii Franceze pentru Republica Moldova, colonelul Christophe Midan, a efectuat o vizită de lucru în Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

Potrivit comandantul – rector al Academiei Militare, colonelul Sergiu Plop, pe agenda de lucru a oficialului a fost inclusă întrevederea cu reprezentanţii conducerii Academiei Militare, în cadrul căreia au fost discutate subiecte ce ţin de schimbul bilateral de studenţi la nivelul Academiilor Militare Franceze şi din Republica Moldova şi schimbul de cadre didactice dintre cele două state; invitarea unui militar din Republica Franceză, instructor, care va ţine cursuri lingvistice.

Totodată, au fost punctate repere pentru iniţierea cursului de specializare la şcoala de aplicaţii în domeniul logisticii, la care vor participa absolvenţii Acdemiei Militare; invitarea experţilor francezi pentru a desfăşura ore în cadrul cursului postuniversitar de nivel strategic şi operativ în domeniul securităţii şi apărării.

Aceeaşi sursă a subliniat că buna colaborare interuniversitară dintre Republica Moldova şi Republica Franceză înregistrează continuu succese ceea ce permite ca militarii să participe la diverse cursuri de perfecţionare organizate cu suportul şi implicarea părţii franceze.

Este de menţionat că Ataşatul apărării al Republicii Franceze pentru Republica Moldova, colonelul Christophe Midan, are sediul la Bucureşti.