Raport privind rezultatele înregistrate pe domeniul ştiinţific în perioada postacreditare

Publicat on februarie 2, 2017 în Evenimente

Raport privind rezultatele înregistrate pe domeniul ştiinţific în perioada postacreditare

CHIŞINĂU, 02 februarie 2017 – În cadrul unei şedinţe, Comisia de Acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA) a fost examinat raportul Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” privind soluţionarea recomandărilor propuse de către Comisia de acreditare a CNAA, în rezultatul evaluării activităţii ştiinţifice pentru perioada 2014-2016.

Potrivit locotenent-colonelului (r), dr. conf. univ. Igor Sofronescu, prorector pentru activitate ştiinţifică, s-a realizat o amplă prezentare cu referire la direcţiile de cercetare ale instituţiei, capacitatea instituţională de cercetare, performanţe şi vizibilitate la nivel internaţional, precum şi contribuţia ştiinţifică şi recunoaşterea naţională, înregistrată în perioada de referinţă.

În cadrul şedinţei s-a constatat promovabilitatea raportului susţinut, fiind apreciate eforturile instituţiei în vederea îmbunătăţirii capacităţii instuţionale de cercetare, dar şi a sporirii performanţei şi vizibilităţii pe direcţiile de cercetare, stabilite în cadrul evaluării Academiei Militare „Alexandru cel Bun”.

Evenimentul a avut loc în sediul Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (bd. Ştefan cel Mare, 180).