Comemorarea eroilor conflictului din Afganistan

Publicat on februarie 16, 2017 în Evenimente

Comemorarea eroilor conflictului din Afganistan

CHIŞINĂU, 16 februarie 2017 – Efectivul Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” a comemorat 28 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan şi încetarea acţiunilor militare pe teritoriul acestei ţări.
La întrunire au fost invitaţi veterani ai conflictului militar, care au relatat celor prezenţi în sală despre clipele dramatice trăite în cadrul desfăşurării operaţiunilor militare din Afganistan, ce le-au marcat întreaga lor viaţă.
Totodată, la activitate au fost prezenţi domnul doctor în istorie Ion Xenofontov şi scriitorul, jurnalistul Alexandru Cofcaliuc, care, în rezultatul unor investigaţii ştiinţifice proprii (studii, articole monografii elaborate), având o documentare substanţială – în mod special a informaţiilor furnizate de către martori, au vorbit despre contextul general al războiului din Afganistan, pregătirea ideologică, fizică şi morală a combatanţilor, reuşind să prezinte o analiză prin prisma confruntărilor militare, a vieţii de cazarmă, a situaţiilor limită şi a strategiilor de supravieţuire, a impactului războiului asupra vieţii participanţilor, inclusiv în perioada postbelică, marcată de sindromul afgan.
Prezent la eveniment, comandantul (rector) interimar al Academiei Militare, colonelul Gheorghe Ţurcanu a subliniat că este important să păstrăm în memorie amintirea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în conflictul din Afganistan, în care au avut de suferit şi concetăţenii noştri, participanţi la desfăşurarea acţiunilor militare în cauză.
Activitate de comemorare a eroilor conflictului din Afganistan este organizată anual în cadrul Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.