Cursul de pregătire al efectivului Armatei Naţionale preconizat pentru executarea misiunilor la posturile mixte de menţinere a păcii

Publicat on februarie 27, 2017 în Evenimente

Cursul de pregătire al efectivului Armatei Naţionale preconizat pentru executarea misiunilor la posturile mixte de menţinere a păcii

CHIŞINĂU, 27 februarie 2017 – În cadrul Centrului de perfecţionare continuă a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” a demarat Cursul de pregătire al efectivului Armatei Naţionale preconizat pentru executarea misiunilor la posturile mixte de menţinere a păcii dislocate în Zona de Securitate a Republicii Moldova.

Potrivit maiorului Sergiu Slavioglo, şef secţie perfecţionare şi operaţiuni de menţinere a păcii, scopul cursului este crearea deprinderilor practice în vederea executării misiunilor specifice precum şi dezvoltarea competenţelor şi capacităţilor de conducător, specialist militar şi educator, precum şi pregătirea militarilor Armatei Naţionale care fac parte din categoria soldat, sergent şi subofiţer (prin contract) preconizaţi pentru completarea contingentului Forţelor mixte de menţinere a păcii.

            Este de menţionat că instructorii Centrului de perfecţionare continuă, au o experienţă bogată în executarea serviciului atât în Forţele Mixte de Menţinere a Păcii dislocate în Zona de Securitate a Republicii Moldova cât şi în misiuni de menţinere a păcii internaţionale sub egida ONU.