Ceremonia de rămas bun de la Drapelul de Luptă pentru colonelul Anatolie BUCUCI, rector (comandant) al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”
La 28 septembrie 2022, a avut loc ceremonia solemnă de rămas bun de la Drapelul de Luptă pentru colonelul Anatolie BUCUCI, rector (comandant) al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.
La eveniment, a fost prezent Ministrul apărării, Anatolie NOSATÎI, în cadrul căruia, a susținut un discurs de felicitare și mulțumire pentru efortul depus şi contribuţia semnificativă adusă la prosperarea şi dezvoltarea instituției, remarcabila activitate pe parcursul aflării la conducerea acesteia. Ministrul apărării, a pus accent pe înalt profesionalismul colonelului Anatolie BUCUCI, demonstrat în activitatea sa pentru dezvoltarea învățământului militar, activității științifice, instruirii militar-patriotice și promovarea valorilor militare și a îndemnat cu fermitate întreg efectivul instituției să-i urmeze exemplul cu demnitate.
La rîndul său, colonelul Anatolie BUCUCI, a venit cu un mesaj, în care a enumerat un șir de realizări importante în perioada conducerii sale atît în domeniul învățământului, activității științifice, cît și al infrastructurii instituției. Deasemenea, a menționat că, toate realizările au fost obținute și datorită implicării active a întregului efectiv, comunității didactice și științifice, mulțumindu-le în final, pentru curaj, răbdare, activitate ireproșabilă, organizarea și susținerea procesului de învățământ în Academia Militară în situații de criză.
Cu acest prilej, efectivul instituției adresează cordiale felicitări pentru serviciul militar îndeplinit, iar în activitatea ulterioară realizări și împliniri mult așteptate.
Vă mulţumim!!!