Masteranzii Academiei Militare au primit diplomele de absolvire

Publicat on decembrie 19, 2014 în Evenimente

Masteranzii Academiei Militare au primit diplomele de absolvire

CHIŞINĂU, 19 decembrie 2014 – Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a înmînat astăzi, diplomele de magistru absolvenţilor de masterat în „Securitate şi Apărare” ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, în timpul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Apărării.

Ministrul Apărării, Valeriu Troenco a felicitat cei 28 de absolvenţi ai cursului de masterat exprimîndu-şi încrederea, că ei vor aplica cunoştinţele acumulate în timpul studiilor în activitatea profesională.

„Pornind de la imperativele şi rigorile timpului în care ne aflăm, este oportună posibilitatea de a oferi militarilor Armatei Naţionale cît şi persoanelor din mediul civil, de a cerceta şi cunoaşte domeniul de securitate şi apărare, acesta fiind un element indispensabil al statului nostru la ora actuală”, a subliniat Ministrul Apărării.

Ministrul Apărării a mulţumit partenerilor din Austria, Canada, Cehia, Elveţia, România, Suedia şi SUA, care au avut o contribuţie semnificativă la pregătirea masteranzilor, dar şi corpului didactic al Academiei Militare.

În cadrul evenimentului, cel mai bun absolvent al promoţiei 2014, locotenent-colonelul (r) Octavian Dacin, a fost decorat cu „Arma albă nominală”.

Potrivit comandantului (rector) al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” colonel Mihail Bucliş, obiectivul programului de masterat este formarea specialiştilor calificaţi în domeniul „Securităţii şi apărării”, cunoaşterea abordărilor teoretice şi practice ale domeniului de securitate naţională şi internaţională. Programul de masterat în Academia Militară durează 18 luni şi are incluse în curriculă, discipline fundamentale la specialitatea „Securitate şi apărare”.

Sursa citată a specificat că temele propuse pentru cercetare au cuprins abordarea conceptuală a securităţii statului, definirea termenilor de specialitate privind securitatea naţională, tratamentul securităţii statului în contextul influenţei şi intervenţiei externe, identificarea geopolitică a Republicii Moldova, analiza raporturilor interstatale şi regionale, precum şi evaluarea contribuţiei relaţiilor diplomatice şi militare la consolidarea suveranităţii şi securităţii statale a Republicii Moldova.

Cea de-a doua promoţie de magiştri ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” specializaţi în domeniul „Securităţii şi apărării” are 28 de absolvenţi, militari angajaţi prin contract ai Armatei Naţionale, cît şi reprezentanţi ai Poliţiei de frontieră, Trupelor de carabinieri şi Departamentului Instituţii Penitenciare, dar şi din mediul academic, şi privat.