Militarii donează sînge benevol

Publicat on noiembrie 3, 2015 în Evenimente

Militarii donează sînge benevol

CHIŞINĂU, 03 noiembrie 2015 – Studenţii, militarii angajaţi pe bază de contract şi funcţionarii civili ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” au participat, astăzi, la campania de donare benevolă a singelui, organizată de Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui în incinta Punctului Medical al instituţiei.

Potrivit comandantului (rector) al Academiei Militare, colonel Iurie Bruma aceasta este „campania benevolă de donare a sîngelui pentru victimele incendiului din Bucureşti”.

Este de menţionat că la acţiune au participat circa 150 militari şi funcţionari civili. Campania de donare a sîngelui a fost organizată în scopul tradiţiei de participare voluntară la donarea de sînge şi asigurării continue a securizării transfuzionale.