Academia Militară “Alexandru cel Bun” binecuvîntată de Î.P.S. Vladimir

Publicat on noiembrie 15, 2012 în Evenimente

Academia Militară “Alexandru cel Bun” binecuvîntată de Î.P.S. Vladimir

Chișinău, 15 noiembrie 2012 – Astăzi, Î.P.S. Vladimir, Mitropolitul  Chişinăului şi a Întregii Moldove, împreună cu un sobor de preoţi militari, a desfăşurat activitatea de sfinţire a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.

De asemenea, Î.P.S. Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove a sfinţit o răstignire instalată vis a vis de platoul instituţiei.

Potrivit Î.P.S. Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi a Întregii Moldove: – Relaţiile actuale dintre Biserică şi Armată reprezintă un succes impunător de educaţie moral-spirituală a tineretului.

Prezent la eveniment, generalul de brigadă Igor Cutie, locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale – director al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale,  a subliniat importanţa evenimentului în cauză pentru întreg efectivul Academiei Militare şi rolul educaţiei spirituale în formarea viitorilor ofiţeri.