Absolvenţii studiilor de masterat în Securitate şi Apărare şi-au primit diplomele

A noua promoţie de absolveniţi ai studiilor de masterat au primit diplomele în timpul unei ceremonii festive, organizată la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. Deschiderea solemnă a festivității a început cu intonarea imnului studențesc ,,Gaudeamus’’. Prezent la eveniment, Secretarul de Stat al MA – domnul Sergiu PLOP  a înmânat diplomele de absolvire, la care dumnealui i-a felicitat pe...

Detalii

15 Februarie, Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan

Astăzi, efectivul Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” a comemorat victimele războiului din Afganistan.     Trăim cu toții sentimente de recunoștință și onoare pentru cei care și-au îndeplinit cu demnitate datoria internațională, dând dovadă de vitejie și curaj. An de an, pe 15 februarie, aducem un omagiu celor ce au luat parte la una dintre cele mai dureroase și crâncene...

Detalii

A demarat Cursul de sergenți, nivel de bază

În perioada 13.02 – 12.05.2023, în cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate ,,Alexandru cel Bun”, se va desfășura Cursul de sergenți nivel de bază, organizat  de către Centrul de instruire a sergenților.        Programul Cursului are drept scop dezvoltarea corpului de sergenți ca lideri, consolidarea cunoștințelor teoretice și abilităților practice pentru a-și îndeplini la un nivel...

Detalii

Absolvirea cursului de specializare în domeniul artileriei antiaeriene

Azi, 10 februarie 2023, în cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate ,,Alexandru cel Bun” a avut loc absolvirea cursului de specializare în domeniul artileriei antiaeriene (Tactica artileriei antiaeriene).     Cursul sa desfășurat în perioada 30 ianuarie-10 februarie 2023 cu participarea a 10 militari ai Armatei Naționale.     Potrivit coordonatorului cursului, colonel(r) Igor ZAVALSKI,...

Detalii

Atașatul militar al S.U.A în vizită la Academia Militară

Astăzi, 8 februarie 2023, atașatul militar al S.U.A în Republica Moldova, locotenent-colonel  Renee Michel, împreună cu adjunctul său maior William Ragor, au efectuat o vizită de familiarizare cu procesul de instruire în cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate ,,Alexandru cel Bun”. Oficialii au avut întrevedere cu reprezentanții conducerii Academiei Militare în cadrul căreia au fost prezentate date din istoricul şi...

Detalii