Militarii la acţiuni de salubrizare

Publicat on octombrie 31, 2015 în Evenimente

Militarii la acţiuni de salubrizare

CHIŞINĂU, 31 octombrie 2015 – Studenţii şi militarii prin contract ai Academiei Militare ,,Alexandru cel Bun” au participat la plantarea arborilor şi arbuştilor în cadrul acţiunii „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, organizată, sîmbătă, pe data de 31 octombrie, cu ocazia Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului.

Potrivit locotenent-colonelului Eugen Sclifos, șef secție logistică, cei peste 100 de militari ai Academiei Militare au plantat diverse tipuri de arbori si arbuști.

Totodată, studenții și militarii prin contract au efectuat lucrări de salubrizare şi amenajare a teritoriului adiacent academiei și fîșiei forestiere, dar și în apropierea rîului Bîc, pe o porțiune de 1,8 km.